Budinca de macaroane cu branza si capsuni

Budinca de macaroane cu branza de oaie si capsuni
Cea mai simpla, rapida si delicioasa budinca cu macaroane. Are gustul copilariei! ;)
Ingrediente:
- 500 g macaroane (Baneasa)
- 500 g branza framantata de oaie/branza de burduf/branza de vaci 
Info: puteti combina 250 g branza de burduf (Vreau din Romania) cu 250 g branza de vaci (la varianta pentru cuptor am folosit aceasta combinatie si a iesit super)
- 200 g zahar/xylitol
- 120 g unt
- 6 linguri cu smantana 
- 4 oua
- 1 lingura rasatura de lamaie
- 1 lingurita cu extract de vanilie
- un praf de sare
- 2 pliculete zahar vanilat (optional pentru a se presara deasupra - valabil pentru varianta la cuptor)
- cascaval ras (pentru varianta la cuptor)
- pentru servire: capsuni in sirop/dulceata de capsuni sau cirese proaspete.
Mod de preparare (pe aragaz):
Se fierb macaroanele dupa instructiunile de pe pachet cu un varf de cutit de sare. Cand sunt gata se dau printr-un jet de apa rece si se lasa intr-o strecuratoare sa se scurga apa. Intre timp se prepara compozitia de branza: se amesteca branza cu zaharul obisnuit, ouale, rasatura de lamaie, extractul de vanilie si smantana. Se pune untul intr-o oala/tigaie/tuci mai mare, cand se topeste se adauga macaroanele si se lasa 5 minute amestecand continuu sa nu se prinda, dupa care se pune si compozitia de branza peste macaroane si se lasa pe foc inca 5 minute amestecand continuu. Se lasa la racit si apoi se serveste cu cateva capsuni si putin sirop (care se obtine lasand capsunile proaspete sau congelate in zahar/xylitol la temperatura camerei pana se topeste si se pastreaza intr-un borcan la frigider folosindu-se la ornarea diferitelor prajituri, torturi, inghetate, checuri s.a).
Este unul dintre deserturile preferate ale copilariei mele. Yummmmy!

Info (update 2020): aceasta reteta poate fi facuta si la cuptor: intr-un bol se amesteca toate ingredientele pe care le-am scris la inceputul articolului (untul se topeste) - in afara de paste.
 La final se adauga si pastele fierte. Se unge cu unt un vas termorezistent. Se toarna compozitia cu paste, deasupra se mai pun cateva bucatele mici de unt din loc in loc si se da in cuptorul precincalzit pentru 15 - 20 de minute sau pana cand incepe sa se rumeneasca putin (nu foarte tare ca apoi se usuca). Se scoate din cuptor, se presara cascaval ras (optional se poate presara si zahar vanilat pentru a se forma o crusta dulce) si se acopera cu folie de aluminiu pana la servire.

Pofta buna!


Comentarii