Rulada pufoasa cu ciocolata si cafea

Rulada de ciocolata cu cafea este desertul perfect pentru vacanta, o petrecere sau chiar la micul dejun alaturi de o ceasca cu ceai/cafea. Puteti decora cu orice folosind fructe proaspete, ciocolata topita, bombonele colorate, cocos, nuci maruntite s.a.
Blatul ruladei este mult mai usor decat cel al unui tort si de asta va fi mai usor de rulat. Nici nu are nevoie de prea mult timp pentru a se coace. In doar 10 - 12 minute  este gata (in functie de cuptor). Dupa coacere neaparat trebuie lasat la racit.
Rulada este aromata, bogata, dulce si cremoasa. Aceasta poate fi o prajitura minunata atunci cand aveti oaspeti la cina. Pentru a avea succes trebuie sa urmati reteta pas cu pas si fara scurtaturi.
Pana acum, cel mai des am preparat rulada de cocos, cu care trebuie sa ma laud, pentru ca am facut multe valuri datorita ei.  De la acea reteta mi-a venit si inspiratia pentru desertul de astazi. Reteta ruladei Raffaello o gasiti aici.
Sa aveti aceasta reteta la indemana, pentru ca este posibil sa vi se ceara ;)). 
Rulada aerisita cu ciocolata si cafea este un desert plin de satisfactie atat pentru iubitorii de ciocolata cat si pentru iubitorii de cafea. Eu nu sunt consumator cafea, nu ma pot declara iubitor de cafea deci mai degraba ma incadrez la categoria grea: a iubitorilor de ciocolata ;)). Oare sunt mai multi iubitori de cafea sau ciocolata? Hmmmm :-? 
Greu de pus un verdict clar in aceasta privinta. Mai ales cand multi isi folosesc cafeaua pe post de talisman al inceputului unei zile perfecte, ca de nu, acea zi fara cafea va fi praf si pulbere. O fi placebo, nu o fi, noua oamenilor ne place sa avem pretextul perfect atat pentru esec cat si pentru succes. :)
Ingrediente:
Pentru blat:
- 6 oua
- 3 linguri cu xylitol
- 3 linguri de faina integrala
- 1 lingurita de praf de copt stins intr-o lingura de suc de lamaie
- 1 lingura cu ulei de susan
- 1 lingurita cu extract de vanilie
- 1 lingurita cu colorant roz de la Biovegan (optional - a dat o culoare blatului dar nu a iesit chiar ce era in mintea mea ;))) )
- un praf de sare.
Pentru crema:
- 200 g crema de branza
- 100 g ciocolata neagra 70% cacao
- 100 ml crema de cocos
- 60 g ciocolata cu lapte
- 1 lingurita si jumatate cu extract pur de cafea "Gusta al noualea cer".
Pentru decor:
- glazura de ciocolata neagra topita (am preferat sa nu imbrac complet rulada in ciocolata)
- bombonele colorate cu ciocolata gen M&M's.
Mod de preparare:
1. Blatul: se separa albusurile de galbenusuri.
Intr-un bol mai mare se bat spuma albusurile impreuna cu sarea si xylitolul, dupa care se adauga praful de copt stins in suc de lamaie, colorantul pudra si treptat se adauga faina. La final se incorporeaza galbenusurile amestecate cu uleiul de susan. Se omogenizeaza totul amestecand usor cu o spatula.
Se tapeteaza o tava dreptunghiulara cu hartie de copt, se toarna toata compozitia, uniformizand. Se baga in cuptorul preincalzit pentru 12 minute.
2. Dupa ce se scoate tava din cuptor, se aseaza blatul de rulada cu hartia de copt in sus pe un prosop curat, iar deasupra se acopera cu un prosop usor umed. Se lasa asa pana la intrebuintare.
3. Crema: se topeste ciocolata neagra impreuna cu ciocolata cu lapte. Cand e complet topita se adauga crema de cocos, se amesteca rapid cu o spatula pana se omogenizeaza, dupa care se adauga crema de branza si extractul de cafea. Se bate cu mixerul timp de 2 minute. Se baga in frigider pentru 5 minute.
4. Asamblarea: pe o folie de plastic se aseaza blatul exact asa cum era asezat si pe prosop, se indeparteaza cu mare grija hartia de copt, se intinde crema de ciocolata racita, se ruleaza, apoi se sigileaza capetele cu folie de plastic si se baga in frigider pana la servire.
Inainte de a portiona rulada o puteti decora cu glazura de ciocolata neagra si bombonele. Sau puteti sa imbracati rulada complet in ciocolata. Doar ca in cazul acesta trebuie sa mai stea putin in frigider si la topire sa adaugati 2 linguri cu unt sau smantana.
Pofta dulce!



Comentarii